CONFORM LEGII NR. 8/2023 PENTRU MODIFICAREA SI COMPLETAREA ART. 6 DIN LEGEA EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI 69/2022
Program de acces liber în curtea școlii pentru copii și tineri de peste 18 ani care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora este:
DE LUNI PÂNĂ VINERI INTRE ORELE 18-20
SÂMBĂTA ȘI DUMINICA ÎNTRE ORELE 10-20
DE LUNI PÂNĂ VINERI ÎN TIMPUL VACANȚELOR ȘCOLARE ÎNTRE ORELE 8-20
REGULAMENT DE ACCES:
Curtea școlii poate fi utilizată de copii și tineri de peste 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, cu obligația respectării programului de acces și a următoarelor reguli:
Se interzice:
- accesul persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor afrodisiace sau halucinogene;
- lovirea pereților, a geamurilor, a clădirilor, forțarea ușilor;
- aruncare gunoaielor, reziduurilor, ambalajelor de orice natură în afara locurilor special amenajate;
- accesul cu animale de companie;
- vandalizarea echipamentelor sportive (plasele de protecție, porțile de fotbal, coșurile de baschet);
- fumatul și introducerea în curtea școlii a băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise;
- escaladarea gardului, a structurilor metalice sau a cadrelor de susținere.
Unitatea de învățământ nu își asumă răspunderea pentru eventualele accidentări în curtea școlii sau pentru accidentările survenite ca urmare a folosirii bazei materiale existente.
Dacă vor exista daune, respectiv distrugerea pereților exteriori ai clădirilor, geamuri sparte, forțarea și lovirea ușilor, acestea se pedepsesc conform legii. În cazul în care tinerii culpabili nu pot fi identificați, vor fi trași la răspundere și vor plăt toți tinerii care se află în acel moment în curtea școlii.
CONDUCEREA ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAI EMINESCU” ALBA IULIA