- Acasă
- Despre noi
- Resurse umane
- Management
- Date Pentru elevi
- Date pentru cadre didactice
- Informații Utile
- Anunțuri
- Contact
ȘCOALA GENERALĂ NR. 7 ALBA IULIA își deschidea porțile în anul 1980, într-o clădire nouă, cu 23 de săli de clasă, 3 laboratoare și 2 ateliere. Cei 1031 de elevi erau cuprinși în 29 de clase, din care 534 în ciclul primar, iar 497 în ciclul gimnazial. Aceștia erau îndrumați de un număr de 40 de cadre didactice.
În anul școlar 1982-1983 efectivul de elevi a crescut la 1702, dintre care 400 au fost transferați în anul școlar următor la Școala Generală nr. 8 Alba Iulia. Efectivele școlii se mențin apoi în jurul a 800-900 de elevi.
Anul 1994 aduce școlii un alt nume, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII ”MIHAI EMINESCU”, nume atribuit întru cinstirea marelui poet al neamului, care, în peregrinările sale, a trecut și prin Cetatea Marii Uniri.
Datorită rezultatelor foarte bune obținute de elevii școlii, în anul școlar 2002, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII ”MIHAI EMINESCU”, ALBA IULIA este desemnată ȘCOALĂ REPREZENTATIVĂ.
Anul 2012 aduce o nouă modificare a numelui școlii, aceasta devenind ȘCOALA GIMNZIALĂ ”MIHAI EMINESCU” ALBA IULIA, nume pe care îl are și astăzi.
În perioada anilor şcolari 1990-1995 efectivele s-au menţinut în jurul cifrei de 1200 de elevi. Din anul 1995 numărul elevilor s-a redus an de an, ajungându-se ca, în anul şcolar 2006-2007 acesta sa fie 1056 de elevi. Urmează o perioadă în care numărul elevilor scade și mai mult, dar începând cu anul școlar 2012-2013, numărul acestora trece din nou pragul de 1000 și se menține peste și acum.
Începând cu anul 1999, școala intră într-o serie de parteneriate europene.
Între anii 2003-2006 s-a desfășurat proiectul Comenius 1 „Drepturile copilului în Europa” cu școli din Finlanda, Franța și Suedia.
Proiectul „Valigia”, cu școlile ”Căzuți pentru libertate”, și ,,Angelo Morbelli” din Italia, are loc în cadrul unui parteneriat între primăriile din Alba Iulia și Alessandria, cu ocazia căruia, în mai 2010, elevii școlii au participat la un târg de carte și la inaugararea pieței Alba Iulia din Alessandria.
Între anii 2013-2015 s-a desfășurat un alt proiect Comenius Regio, „Cetățenie și educație prin media, în context european”, (DIDAMEDIAEUROPE), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, CCD Alba, Colegiul „Apulum” Alba Iulia, şcoli din Senigallia, Italia.
Parteneriatul strategic Erasmus + „MATHDebate” cu instituții din Macedonia, Bulgaria și Cipru este ultimul proiect european care s-a desfășurat între anii 2017 și 2018.
Rezultatele foarte bune ale elevilor au fost obținute, în toată această perioadă, de un corp profesoral dedicat muncii cu aceștia. Permanent școala a avut o încadrare de o înaltă ținută și o conducere pe măsură. Directorii și directorii adjuncți ai școlii au reușit un management eficient care a condus la prestigiul de care se bucură școala atât în rândul părinților cât și a instituțiilor cu care școala dezvoltă acțiuni. Directorii școlii au fost: ZGÎIA NICOLAE, FLEȘERIU LIDIA, MEDREA VALERIA, FILIMON VIORICA, CHELIOGLU MARIA, ȚĂRAN ILEANA, MARINESCU RODICA și BOIAN DANIEL, iar directori adjuncți: SALCU NEAGA, JURCA EMIL, MAIER LUCIA, BULZ CORNELIA, GROZAV VASILE, RADU NICOLAE și ȚĂRAN ILEANA.